Supa crema de conopida cu patrunjel proaspat

Supa crema de conopida cu patrunjel proaspat

Brocoli si conopida fac parte din familia cruciferelor.
Ele sunt recunoscute pentru beneficiile ce le aduc sanatatii si proprietatile anticancer. Cautati sa le consumati macar o data pe saptamana sub forma de salata, crude sau gatite.
O parte din legumele din familia cruciferelor sunt:
– varza, toate soiurile
– broccoli
– varza de Bruxelles
– conopida
– rucola
– ridichea
– hreanul
– mustarul

Combinatia turmeric si piper este iarasi o combinatie de succes cu proprietati anticancer.
Folosit in cantitati mici (1 lingurita rasa la 2 portii), turmericul nu da gust mancarii.
Eu il folosesc mai mult pentru proprietatile lui, il adaug in cantitati mici in supe, tocanite, omleta din tofu, legume la cuptor.. Se poate adauga si in blat sau creme de prajituri, tot in cantitati mici, pentru culoarea ce o da.
E bine de stiut ca e recomandat sa se consume gatit si nu crud, asa ca adaugati-l la inceputul prepararii mancarii.


Ingrediente pentru 6 portii:

– 1 capatana marisoara conopida (puteti inlocui cu brocoli, sau mix conopida si brocoli) curatata si rupta buchetele
– 3 morcovi rondele
– 4 cepe verzi medii sau 1 capatana mica ceapa uscata
– 3 catei usturoi
– 1 lingura ulei de masline extra
– 1 lingurita pudra turmeric (curcuma)

– 1 canita (50-100ml) lapte neindulcit de soia (neaparat gustos, recomand marca The Bridge) sau orice fel de lapte vegetal neindulcit (se poate omite)
– 1 lingura fulgi de drojdie inactiva (se pot omite)
– 1 lingurita sos miso alb dulce (se poate omite)

– 2 lingurite sare iodata
– 3 litri apa plata
– cateva linguri frunze proaspete de patrunjel tocate

Drojdia inactiva are rolul de a da un gust ce aduce cu cascavalul, si in plus suplimenteaza supa cu vitamine B (nu si B12).
De asemenea drojdia de bere impreuna cu laptele vegetal si sosul miso fac supa si mai cremoasa.
Aceste ingrediente mai exotice se pot omite.

Aparatura si ustensile necesare:

Blender de orice fel.

Preparare:

1) Toate legumele, sarea, uleiul de masline si turmericul se pun la fiert in cei 3 litri de apa.
Se lasa pe foc mediu 15-20 min, pana cand legumele sunt fierte.

2) Se opreste focul si se lasa la racit 10 min.

3) Supa se paseaza la blender. Se adauga uleiul, laptele vegetal, fulgii de drojdie si sosul miso.
Gustati si completati cu sare, lapte de soia, sos miso si fulgi de drojdie dupa preferinta.

4) Daca e necesar reincalziti inainte de a servi.

5) Se decoreaza cu ulei de masline si frunzele de patrunjel tocate (nu le omiteti deoarece dau un gust delicios)

Timp de preparare:

30 min

Surse pentru ingrediente in Timisoara:

Lista completa cu ingrediente aici

Costuri :

20.06.2015:
– 1 capatana conopida de la piata 3 lei
– 3 morcovi mari de la piata 3 lei
– 1/e legatura patrunjel 0.5 lei
– ceapa, usturoi 1 leu
– ulei, sare, lapte vegetal 1 leu
– fulgi de drojdie, sos miso alb 1 leu
 Total: ~ 10 lei 6 portii de supa

Sursa de inspiratie: Isa Does It – reteta originala e cu brocoli in loc de conopida, incercati si aceasta varianta


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *